Discuția asta se poartă în fiecare șantier de reabilitare termică și, de cele mai multe ori, se termină prost: cineva compară prețul pe metru pătrat și decide în treizeci de secunde. Cele două materiale nu sunt însă interschimbabile. Fac aceeași treabă principală, dar au comportamente diferite la foc, la umiditate, la sunet și la montaj, iar clădirea potrivită pentru unul poate fi complet nepotrivită pentru celălalt.
Performanța termică, punctul unde grafitul câștigă
Polistirenul expandat grafitat conține particule de grafit care reflectă radiația infraroșie, iar conductivitatea termică scade la 0,031-0,032 W/mK, față de 0,038-0,040 la EPS-ul alb clasic. Vata minerală bazaltică pentru fațadă, în plăci rigide, se situează la 0,035-0,038 W/mK.
Tradus în grosimi: pentru o rezistență termică de 4 m²K/W ai nevoie de aproximativ 13 cm de polistiren grafitat sau de 15 cm de vată bazaltică. Doi centimetri diferență par nesemnificativi, până când ajungi la glafuri de ferestre înguste sau la o fațadă unde retragerea față de limita de proprietate e strictă.
La greutate diferența e mult mai mare: circa 15-18 kg/mc pentru grafitat față de 100-150 kg/mc pentru vata de fațadă. Asta înseamnă alt sistem de fixare, alt efort de manipulare și alte încărcări transmise stratului suport.
Foc, vapori, sunet: aici se decide de fapt
Vata bazaltică e incombustibilă, clasa A1. Nu contribuie cu nimic la un incendiu, nu se topește, nu picură, nu degajă fum. Polistirenul grafitat e clasa E, cu ignifuganți care îl fac autostingător, dar rămâne un material organic care se topește la temperaturi relativ joase. De aceea normele impun fâșii de vată minerală în jurul golurilor și la fiecare nivel, în anumite situații, iar la clădiri înalte sau publice vata devine, frecvent, singura opțiune acceptabilă.
La permeabilitatea la vapori diferența e la fel de netă. Vata are un coeficient de rezistență la difuzie de 1-2, adică se comportă aproape ca aerul. Polistirenul grafitat ajunge la 30-70. Pe o clădire nouă, cu zidărie modernă și fără probleme de umiditate, nu contează prea mult. Pe o clădire veche, cu pereți masivi care își evacuează umezeala prin fațadă, alegerea polistirenului poate bloca uscarea și muta problema în interior. Aceeași logică pe care am aplicat-o și când am discutat despre tencuielile permeabile pe bază de var se aplică și aici: straturile trebuie să fie coerente între ele.
Acustic, vata minerală e categoric superioară. Structura fibroasă disipează energia sonoră, în timp ce sistemul cu polistiren, format din două straturi rigide cu un miez ușor, poate chiar amplifica anumite frecvențe prin efect de rezonanță. Pentru o clădire lângă bulevard sau lângă calea ferată, e un argument greu.
Montaj, cost, durată de viață
Polistirenul grafitat are un neajuns practic bine cunoscut: nu suportă expunerea la soare în timpul montajului. Se dilată, se deformează, iar plăcile ajung să nu se mai potrivească. Se lucrează obligatoriu cu plase de umbrire pe schelă, ceea ce complică organizarea de șantier în lunile de vară.
- Fixare: ambele cer adeziv plus dibluri, dar vata necesită dibluri mai multe, cu rozetă mai mare, și adeziv aplicat pe toată suprafața plăcii, nu în puncte.
- Manoperă: pentru vată e cu 20-30% mai mare, din cauza greutății și a atenției suplimentare la tăiere.
- Cost material: vata bazaltică de fațadă costă în general de 1,8-2,5 ori cât polistirenul grafitat la aceeași performanță.
- Durabilitate: ambele sisteme, executate corect, trec de 25-30 de ani. Vata nu se degradează în timp; polistirenul își pierde lent din proprietăți dacă a fost expus UV la montaj.
Un detaliu subestimat: la demolare sau la refacerea fațadei peste decenii, vata minerală se reciclează mai simplu, iar polistirenul lipit rămâne un deșeu greu de separat de adeziv și tencuială.
Cum alegi în practică
Regulile care funcționează în cele mai multe cazuri: la casă individuală nouă, sub trei niveluri, cu buget limitat și zidărie modernă, polistirenul grafitat e alegerea rațională. La blocuri, clădiri publice, spitale, școli sau orice construcție unde evacuarea în caz de incendiu e o problemă serioasă, vata bazaltică merită diferența de cost. La clădiri vechi cu pereți masivi, la construcții din lemn și la fațade expuse zgomotului intens, vata e practic obligatorie.
Iar dacă bugetul chiar nu permite vată pe toată suprafața, soluția mixtă e legitimă și des folosită: polistiren grafitat pe câmpul fațadei, vată minerală la soclu, în jurul golurilor și pe fâșiile de separare între niveluri. Nu e un compromis rușinos, e felul în care se rezolvă corect majoritatea reabilitărilor de bloc din țară.
