Primul set de planșe primit de la arhitect arată, pentru majoritatea beneficiarilor, ca o aglomerare de linii, cifre și hașuri. Senzația trece repede, pentru că desenul tehnic folosește un vocabular restrâns: câteva tipuri de linii, un set de simboluri convenționale și o logică de cotare care se repetă de la un proiect la altul. Când le recunoști, poți verifica singur dacă proiectul corespunde discuțiilor purtate și poți pune întrebările importante înainte ca cineva să sape fundația.
Cartușul și scara desenului: primele două lucruri pe care le cauți
În colțul din dreapta jos al fiecărei planșe se află cartușul, un chenar cu informațiile de identificare. Acolo scrie numele proiectului, faza (studiu de fezabilitate, DTAC, proiect tehnic), numărul planșei, data și revizia. Reviziile sunt cele care produc cele mai multe confuzii pe șantier: dacă ai pe masă planșa „rev. 2″ iar constructorul lucrează după „rev. 1″, diferența poate fi un perete mutat cu 40 de centimetri. Fă-ți un obicei din a compara data și indicativul reviziei ori de câte ori discuți despre o modificare.
Tot în cartuș găsești scara desenului, notată de obicei 1:50, 1:100 sau 1:200. Raportul spune cât reprezintă o unitate de pe hârtie în realitate: la 1:100, un centimetru de pe planșă înseamnă un metru construit. Planurile de locuință se desenează cel mai des la 1:50 sau 1:100, planurile de situație la 1:200 sau 1:500, iar detaliile de execuție ajung la 1:10 sau chiar 1:5. Atenție însă: dacă planșa a fost tipărită pe alt format decât cel prevăzut sau scalată la imprimantă, scara indicată nu mai este valabilă. Din acest motiv nu se măsoară niciodată cu rigla pe desen. Cotele scrise sunt singura sursă de adevăr.
Cum se citesc cotele și ce înseamnă fiecare șir de cifre
Cotele sunt cifrele așezate pe linii subțiri, paralele cu conturul construcției. Într-un plan bine făcut apar pe mai multe rânduri, fiecare cu un rol diferit. Rândul cel mai depărtat de clădire dă dimensiunea totală, de la un capăt la celălalt. Rândul următor grupează dimensiunile pe travei sau pe axe. Rândul cel mai apropiat de perete detaliază fiecare gol, plin și grosime de perete în parte.
În construcțiile din România cotele se scriu în general în centimetri sau în metri cu două zecimale, iar unitatea este precizată într-o notă generală de pe planșă. Verifică unitatea o singură dată, la început, ca să nu confunzi 350 de centimetri cu 3,50 metri în alte contexte. Verifică apoi și consistența: suma cotelor parțiale de pe un rând trebuie să dea exact cota totală de pe rândul de deasupra. Când nu dă, undeva există o eroare de desen, iar semnalarea ei acum costă un e-mail, nu o săptămână de refacere.
Un al doilea tip de cotă, ușor de trecut cu vederea, este cota de nivel: un triunghi mic, umplut sau gol, cu o cifră lângă el, de tipul ±0,00, +2,75 sau -0,45. Aceste valori măsoară înălțimea față de un reper de referință, de regulă pardoseala finită a parterului. Ele apar mai ales în secțiuni și în fațade, dar și în plan, acolo unde nivelul se schimbă: pe terase, pe podestele scării, în băi, la accesul din exterior.
Simbolurile care apar în aproape orice plan de locuință
Convențiile grafice sunt puține și se învață repede. Iată cele pe care le vei întâlni în orice proiect rezidențial:
- Pereții secționați apar cu linie groasă și cu o hașură care indică materialul: hașură înclinată deasă pentru zidărie, hașură cu puncte pentru beton armat, dublă linie cu umplutură pentru pereți de gips-carton.
- Ușile se desenează cu un arc de cerc care arată sensul și unghiul de deschidere. Direcția aceea nu e decorativă: ea decide dacă ușa se lovește de calorifer, de dulap sau de altă ușă.
- Ferestrele apar ca o întrerupere în perete, cu două sau trei linii subțiri în golul rămas. Lângă ele găsești de obicei o notație de tipul 120/150 h=90, adică lățime, înălțime și înălțimea parapetului față de pardoseală.
- Scara se reprezintă prin trepte paralele și o săgeată care pornește de la treapta de jos și indică sensul de urcare, cu mențiunea „urcă” sau cu numerotarea treptelor.
- Obiectele sanitare, aragazul, chiuveta și, uneori, mobilierul se desenează cu linie subțire. Ele sunt orientative și arată doar că spațiul funcționează dimensional, nu că vei cumpăra exact acel obiect.
- Linia întreruptă marchează ceva aflat deasupra planului de secționare sau ascuns: o grindă, marginea plăcii de la etaj, o streașină, un gol de instalații.
Mai apar în plan și niște simboluri circulare cu litere sau cifre, legate printr-o linie de contur. Sunt trimiteri: către o secțiune, către un detaliu desenat pe altă planșă sau către o axă structurală. Când vezi un cerc tăiat de o linie cu două săgeți, aceea e traiectoria pe care s-a făcut secțiunea, iar săgețile arată încotro privești.
Secțiunea și fațada: unde se vede a treia dimensiune
Planul îți spune cum se împart suprafețele, dar nu spune nimic despre înălțimi. Pentru asta există secțiunea, un desen obținut ca și cum ai tăia casa cu un plan vertical și ai privi ce rămâne. Aici verifici înălțimile libere ale camerelor, grosimea plăcilor, panta acoperișului, cotele de nivel dintre etaje și, foarte important, dacă mansarda are înălțime utilizabilă acolo unde ai vrut să pui birou sau dormitor.
Secțiunea este și locul unde se citește cel mai bine dacă scara interioară funcționează. Raportul dintre treaptă și contratreaptă, numărul de trepte și înălțimea de trecere pe sub podest se văd numai aici, iar panta scării și dimensiunile treptelor influențează direct cât spațiu pierzi la fiecare nivel. Dacă în secțiune scara pare abruptă, va fi abruptă și în realitate.
Fațadele sunt desene fără perspectivă, plate, care arată fiecare latură a casei privită frontal. Pe ele se cotează înălțimea la coamă, la streașină și la atic, se notează materialele de finisaj și se verifică alinierea golurilor. E util să compari fațada cu planul: fiecare fereastră din plan trebuie să apară și în fațadă, la aceeași poziție și cu aceleași dimensiuni.
Planul de situație, planul de încadrare și restul dosarului
Setul complet nu se rezumă la planurile de nivel. Planul de încadrare în zonă arată unde se află terenul într-un context mai larg. Planul de situație arată amplasarea casei pe lot, cu distanțele până la fiecare limită de proprietate, cu accesul auto și pietonal, cu poziția racordurilor și cu suprafețele care rămân libere. Tot aici apar procentul de ocupare a terenului și coeficientul de utilizare, două cifre pe care merită să le verifici față de certificatul de urbanism.
Aceste planșe formează, împreună cu memoriile și avizele, dosarul depus la primărie, iar piesele cerute pentru autorizația de construire sunt reglementate destul de strict, așa că o lipsă banală poate întârzia emisia cu săptămâni. Un dosar respins pentru o planșă lipsă se reia de la coadă, nu din punctul în care a rămas.
O metodă simplă de verificare înainte să semnezi
Când primești planurile, parcurge-le într-o ordine fixă, cu un creion în mână:
- Verifică în cartuș faza, data și revizia și notează-le, ca să știi despre ce versiune vorbești în orice discuție ulterioară.
- Citește planul de situație și confirmă distanțele față de vecini și poziția accesului.
- Pe fiecare plan de nivel, urmărește un traseu mental: intri pe ușă, mergi până la bucătărie, apoi la baie, apoi în dormitor. Dacă traseul trece prin living de fiecare dată, ai găsit o problemă de circulație.
- Verifică deschiderea fiecărei uși și lățimea liberă a holurilor. O ușă care se lovește de alta e o greșeală ieftin de corectat pe hârtie.
- Confirmă în secțiune înălțimile libere ale camerelor și accesul către mansardă sau pod.
- Compară golurile din fațade cu cele din plan.
- Verifică pe planurile de instalații poziția prizelor, întrerupătoarelor și corpurilor de iluminat, raportat la mobilierul pe care îl ai deja în minte.
Merită să știi și că același desen se poate explica în cuvinte foarte diferite, în funcție de cine îl prezintă. Un material dedicat modului în care simbolurile și cotele sunt explicate pe înțelesul beneficiarului te ajută să traduci în limbaj obișnuit ce vezi pe planșă, fără să depinzi de o ședință în plus.
Nu în ultimul rând, reține limita competenței tale. Poți verifica funcționalitatea, dimensiunile și coerența desenului, dar structura, rezistența și siguranța la foc se validează de un inginer proiectant, iar execuția se urmărește de un diriginte de șantier atestat. Dacă ceva ți se pare în neregulă la grinzi, la fundație sau la evacuarea în caz de incendiu, cere o verificare de la specialistul care semnează acea parte a proiectului. Un plan citit atent nu înlocuiește expertiza tehnică, dar te scutește de cele mai frecvente surprize: camera în care nu încape patul, ușa care blochează un dulap și mansarda în care nu poți sta în picioare.
