Sari la conținut
Constructorul Modern
Planșa
Articol
Fila
A1
Scara
1:50
Data

Prima paginăConstrucții sustenabile

A1 Construcții sustenabile

Reabilitarea termică a unui bloc vechi: etapele lucrării și greșelile frecvente

De la expertiza tehnică și auditul energetic până la diblare, armare și glafuri: cum decurge corect o reabilitare termică și unde se strică cel mai des.

Data
Întocmit de
Echipa Constructorul Modern
Timp de citire
5 min
Reabilitarea termică a unui bloc vechi: etapele lucrării și greșelile frecvente
Cuprins
  1. 01Ce se face înainte de prima placă de izolație
  2. 02Etapele lucrării pe fațadă
  3. 03Punțile termice pe care le ratează majoritatea lucrărilor
  4. 04Greșelile care se repetă la aproape fiecare lucrare
  5. 05Cum se ține lucrarea sub control din partea asociației

Reabilitarea termică a unui bloc construit în anii ’70 sau ’80 este una dintre puținele lucrări în care rezultatul se vede direct în facturi. Este și una dintre cele mai prost executate categorii de lucrări din România, pentru că se contractează pe preț minim, se supraveghează superficial și se tratează ca o operațiune de lipit polistiren. În realitate, partea de polistiren este ultima dintr-un șir de decizii tehnice.

Ce se face înainte de prima placă de izolație

Ordinea corectă începe cu o evaluare a stării construcției. Un expert tehnic atestat verifică structura: fisuri, degradări ale betonului, armătură expusă, tasări. Dacă există probleme structurale, izolarea le ascunde, nu le rezolvă, iar remedierea ulterioară presupune desfacerea lucrării.

Urmează auditul energetic, realizat de un auditor atestat, care stabilește unde se pierde efectiv căldura și ce grosimi de izolație sunt justificate. Rezultatul nu este o formalitate pentru dosar: la un bloc cu pereți din panouri mari, distribuția pierderilor diferă de cea a unui bloc din cărămidă, iar prioritățile se schimbă.

Înainte de fațadă se rezolvă obligatoriu tot ce ține de apă și de instalații. Hidroizolația terasei, jgheaburile, burlanele, scurgerile de la balcoane, coloanele de canalizare care musteau ani de zile. Un perete umed izolat rămâne umed, iar umezeala prinsă sub sistemul termoizolant produce dezlipiri și pete pe interior. Tot acum se schimbă tâmplăria, dacă e cazul, pentru că poziția noii ferestre în golul zidului influențează felul în care se izolează glaful.

Etapele lucrării pe fațadă

  1. Pregătirea suportului. Îndepărtarea tencuielilor desprinse, curățarea, reparațiile locale, amorsarea. Suportul trebuie să fie curat, portant și uscat. Un test simplu de aderență pe câteva zone spune mai mult decât orice declarație.
  2. Montarea profilului de soclu, orizontal, verificat cu nivela pe toată lungimea. Toate rândurile de plăci se aliniază după el.
  3. Lipirea plăcilor de izolație, cu adeziv aplicat pe perimetru și în puncte, cu suprafață de contact suficientă. Plăcile se așază țesut, cu rosturi decalate, și obligatoriu în „L” la colțurile golurilor de fereastră, nu cu rostul continuând colțul.
  4. Diblarea, după întărirea adezivului, cu numărul și tipul de dibluri stabilite în proiect, în funcție de suport și de zona de fațadă. Zonele de colț cer mai multe dibluri decât câmpul.
  5. Masa de șpaclu armată cu plasă, plasa poziționată în treimea exterioară a stratului, cu suprapuneri de minimum zece centimetri și cu benzi diagonale de armare suplimentară la colțurile golurilor.
  6. Amorsă și tencuială decorativă, aplicate la temperaturi și umidități în intervalul indicat de producător, cu protecție împotriva soarelui direct, ploii și vântului.

Punțile termice pe care le ratează majoritatea lucrărilor

Un sistem montat impecabil în câmp poate fi compromis de câteva zone tratate superficial. Cele mai frecvente:

  • Glafurile ferestrelor. Trebuie izolate pe toate laturile, cu plăci subțiri, chiar dacă asta reduce puțin lumina. O fereastră nouă cu glaf neizolat produce condens exact pe conturul ei.
  • Balcoanele. Placa de balcon străpunge anvelopa și e cea mai puternică punte a blocului. Ideal se izolează pe toate fețele, pe o lungime cât mai mare, sus, jos și lateral.
  • Racordul cu terasa. Izolația de fațadă trebuie să se întâlnească cu cea de pe terasă, fără întrerupere. Dacă terasa nu se reabilitează în aceeași lucrare, se pierde o parte importantă din efect.
  • Soclul și primul nivel. Izolația coboară sub cota terenului, cu material rezistent la umezeală. Oprirea ei la nivelul trotuarului lasă o bandă rece la parter.
  • Rosturile dintre tronsoane și zonele de la casa scării, adesea uitate în devize.

Greșelile care se repetă la aproape fiecare lucrare

Grosimea insuficientă, aleasă pe criteriul prețului, e prima. Diferența de cost între câțiva centimetri în plus de izolație este mică raportat la costul total al lucrării, care include schela, manopera și finisajul; economia făcută aici se plătește douăzeci de ani.

A doua: adezivul aplicat în câteva biluțe, cu suprafață de contact insuficientă, care lasă un strat de aer continuu în spatele plăcilor. Aerul circulă, transportă căldură pe verticală și anulează o parte din efectul izolației.

A treia: montajul pe suport ud sau pe vreme nepotrivită. A patra: lipsa oricărei soluții de ventilație după înlocuirea tâmplăriei. Blocurile vechi se ventilau prin neetanșeitățile ferestrelor de lemn; ferestrele noi elimină acest schimb de aer, iar umiditatea produsă în apartament rămâne înăuntru. Rezultatul, mucegaiul din colțuri, e pus pe seama izolației, deși cauza e alta. Soluția minimă sunt grilele de admisie în tocul ferestrei sau în perete; problema și mecanismul ei sunt tratate pe larg în articolul despre ferestrele cu geam triplu.

Pentru blocurile cu probleme serioase de umiditate sau cu suport degradat, o alternativă la sistemul lipit este fațada montată pe substructură, cu strat de aer ventilat, care iartă mult mai mult din imperfecțiunile suportului; principiul e explicat în materialul despre fațadele ventilate. Costă mai mult, dar se comportă mai bine în timp.

Cum se ține lucrarea sub control din partea asociației

Asociația de proprietari este beneficiar, deci are dreptul și interesul să verifice. Cere în contract fișele tehnice ale materialelor și verifică la livrare că marca de pe ambalaj e cea contractată — substituirea izolației și a tencuielii decorative cu variante mai ieftine este cea mai comună formă de economisire a executantului. Cere fotografii de etapă, mai ales din faza de diblare și de armare, pentru că acele straturi devin invizibile după finisare.

Cel mai eficient instrument rămâne însă supravegherea de specialitate. Un diriginte de șantier plătit de asociație, independent de constructor, costă o fracțiune din valoarea lucrării și oprește greșelile în ziua în care apar, nu la recepție; atribuțiile lui exacte sunt descrise în articolul despre rolul dirigintelui de șantier. O reabilitare corectă ține treizeci de ani; una făcută pe fugă începe să se dezlipească din al treilea an, iar refacerea costă mai mult decât lucrarea inițială.

Trimite mai departeFacebookWhatsApp

Din arhivă

Cele mai noi de pe șantier